sâmbătă, 7 noiembrie 2020

Avocatura online, avocatura viitorului de după pandemie

Lume, lume!!! E pandemie și parcă am luat-o cu toții razna. Ați observat cât de multe certuri se iscă din nimic? Mai ales în familie!


discuții conjugale

Este cea mai dificilă perioadă pentru acele cupluri care și până acum nu se puteau lăuda cu o stabilitate nemaipomenită. Poate doar frica de viitor să îi țină împreună, deși nimic trainic nu se poate clădi pe așa o fundație de nisipuri mișcătoare.


Mai are lumea nevoie de avocați în 2020?


Iată o întrebare pe care unii deja și-o pun. Dacă nici de doctori nu prea mai avem nevoie decât pentru cazuri grave, pentru că ne tratăm singuri aiurea luând rețete de pe net, cu atât mai puțin pare că avocatura în domeniul civil nu mai este necesară.


Plus că există și mentalitatea aceea confirm preia un avocat este un ins care nu vrea altceva decât să stoarcă de la tine cât mai mulți bani, fără însă a te ajuta mai deloc.


Adevărul este că, la fel ca și în cazul medicilor, există avocați și avocați, precum există și cazuri și cazuri.


Iar în momentul în care ai de-a face cu o problemă de natură juridică alegerea, ca și în situația unei boli alegerea îți aparține: fie alegi să te tratezi de unul singur, cu riscurile de rigoare, fie apelezi la un specialist adevărat, empatic, în care chiar să ai încredere.


Problema asta cu ascultarea empatică ne omoară impulsul de a merge la un avocat de cele mai multe ori, nu-i așa?


Tu ești terminat psihic pentru că nu te mai înțelegi cu soțul și omul acela cu diploma de avocat afișată la loc vizibil în ramă aurie se uită prin tine cu ochi străini și goi, urmărind mai degrabă ceasul de pe perete pentru ca să vadă cînd se împlinește ora și să izgonească din cabinetul lui fără drept de apel (după ce își ia onorariul piperat, desigur!). De cele mai multe ori este vorba un ins cu zeci de ani de practică care deja își urăște profesia și clienții, dar nu are ce face și se complace în situația asta pentru că îi aduce un confort financiar. Nimic mai mult. 


Iar tu, care după ce ai plătit o grămadă de bani nu ai priceput mai nimic despre cum s-ar putea termina cu bine situația gravă în care te afli îți zici în sinea ta că totți avocații sunt așa, începi să te bați singură cu morile de vânt ale justiției române iar la final s-ar putea să ai nevoie și de psiholog, deoarece viața îți este răvășită ca după un uragan de intensitate maximă.


Oamenii mai au nevoie de avocați și în 2020, dar de niște avocați de tip nou: moderni, care utilizează inclusiv internetul pentru a dialoga în adevăratul sens al cuvântului. 


A dialoga, nu a debita un monolog înțesat cu termeni pe care omul de rând nu îi poate pricepe, deoarece nu are studii de specialitate.


Avocații sibieni Christiana Mondea și Șerban Moga, la un clic distanță de tine!


O sugestie ar fi să intri pe avmconsult.ro și o să afli că există și alt mod de a face avocatură. 


Acolo, niște tineri avocați din Sibiu, Christiana Mondea și Șerban Moga, îți pot da consultanță juridică online de cea mai bună calitate în materie de dreptul familiei. Asta chiar dacă ești în casă pe motiv de pandemie sau pentru că locuiești în alt oraș ori chiar și în altă țară.


Ia un prim contact cu ceea ce ei îți pot oferi intrînd pe site-ul amintit, avmconsult.ro și apoi contactează-i telefonic sau online. O să ai parte de niște servicii avocațiale premium, așa cum îți dorești!


2 comentarii:

  1. am avut proces și am angajat un avocat recomandat de rude... a fost cea mai proastă alegere pe care puteam să o fac... mai bine alegeam niște avocați tineri, precum aceia de pe site-ul de care ai scris tu... cu siguranță m-ar fi ascultat și m-ar fi ajutat mai mult...:(((

    RăspundețiȘtergere
  2. Avocați tineri din Sibiu? Chiar aveam nevoie de o consultație juridică. Merci de pont!

    RăspundețiȘtergere

Cateva cuvinte din partea dvs., referitoare la postarea de mai sus, imi vor face o reala placere!

Mărire buze: Intervenții de chirurgie plastică populare la Perfect Touch

Fie că suntem conștiente sau nu, buzele reprezintă un element definitoriu al frumuseții feminine. Odată cu trecerea anilor tot mai multe fem...