Dentofobia sau teama de dentist este actuală chiar și în anul de grație 2019. Se văd, ce-i drept, unele semne de schimbare, locuri care nu mai aduc chiar cu niște camere de tortură. Un cabinet stomatologic bun din București, unde pacienții se simt relaxați și vin cu plăcere este Excedent.
Revenind însă la teama de dentist, ar trebui să spunem că este o problemă internațională. Ce să mai zicem de România, unde, din nefericire, oamenii ajung la stomatolog doar în momentul în care durerea de dinți devine insuportabilă.
S-au realizat statistici numeroase referitoare la această fobie și, dacă ar fi să ne referim doar la cazul Statelor Unite, se estimează că aproape 75% dintre adulți suferă de o formă mai ușoară sau mai gravă de… frică de dentist!!!
Cauzele principale ale dentofobiei
Cunoscută sub și sub alte denumiri, precum: teama dentară, anxietate dentară, fobia dentistului, această frică este cauzată de cele mai multe ori de o experiență traumatică pe care o persoană a avut-o cândva în trecut (de cele mai multe ori în perioada copilăriei) sau pentru că a trebuit să suporte tratamente dureroase generate de niște complicații stomatologice.
Nu trebuie neglijat nici faptul că modul în care medicul stomatolog se poartă cu pacientul are o influență covârșitoare cu privire la trăirile bolnavului care stă pe scaunul dentistului. Cu cât o persoană care a mers la un cabinet dentar a avut o interacțiune mai rece, mai neplăcută cu un doctor, cu atât va evita pe viitor să meargă la controalele preventive și nu va mai ajunge într-o astfel de unitate medicală decât în cazuri urgente, în care durerea de dinți este atât de mare încât face ca să treacă pe locul doi frica.
În afară de experiențele de natură personală pe care o persoană le-a avut atunci când a mers la un cabinet stomatologic, mai există și alte cauze declanșatoare indirecte. Ele pot să fie de genul: experiențele neplăcute ale unor rude, prieteni.
Chiar și cazurile de malpraxis prezentate la televizor ori pe net contribuie la crearea unui cadru denaturat despre o unitate dentară în special și despre stomatologie în general.
Mulți ajung chiar să considere că stomatologia e un soi de tortură legală, o ramură unde medicilor chiar le face plăcere să își chinuiască pacienții. Evident acest lucru este total greșit!
O altă cauză a apariției fobiei de dentist este determinată de mirosurile caracteristicile unui cabinet stomatologic.
Asta ca să nu mai amintim de aparatura existentă aici ( mai ales există o teamă greu de stăpânit legată de freza dentară în funcțiune!).
MIjloace de luptă contra dentofobiei
Din fericire, în prezent atât incinta unei clinici stomatologice moderne seamănă mai mult cu una din filmele SF, decât cu locația unui frizer (să nu uităm că pe vremuri frizerii scoteau și dinți!). Aparatura de vârf folosită actualmente aduce din ce în ce mai puțin cu ceea ce găsea un pacient matur în copilăria sa într-un cabinet stomatologic. Chiar și scaunul dentar (care semăna foarte mult cu un scaun electric!), acum este înlocuit cu un adevărat pat comod.
Costumele medicilor s-au schimbat. Mulți medici stomatologi nu mai sunt îmbrăcați în alb, ci în culori vii, dătătoare de optimism.
Tratamentul fobiei de dentist este complex, motiv pentru care există clinici unde chiar există specialiști în psihologie care colaborează cu doctorii pentru a crea pacienților un confort psihic cât mai bun.
Hipnoza este o modalitate modernă prin care fobia de stomatolog poate să fie îndepărtată pentru totdeauna, la fel și tehnicile de respirație profundă, relaxare musculară și imagistică ghidată, care sunt ideale pentru ca un pacient să se relaxeze în timp ce se află în cabinetul dentistului.
Totuși, cea mai bună metodă prin care o persoană poate să își depășească frica irațională de a merge la stomatolog, este și cea mai simplă: găsirea unui un medic empatic, cu care pacientul să poată să comunice foarte bine, în care să aibă încredere deplină. Este calea cea mai bună prin care dentofobia să fie înlăturată!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Cateva cuvinte din partea dvs., referitoare la postarea de mai sus, imi vor face o reala placere!