miercuri, 30 mai 2018

Panourile solare nepresurizate, ideale pentru casa de la țară

Românii de regulă își cumpără panouri solare pentru a reduce cheltuielile cu apa caldă menajeră, care au crescut constant în ultimii ani.

Panourile nepresurizate sunt cel mai frecvent întâlnite în gospodăriile din mediul rural românesc, deși mai există și un altfel de panou solar, cel fotovoltaic, parte a unui echipament care ar putea să asigure, fie și măcar în parte, energia electrică necesară unei locuințe, dacă nu chiar autonomia ei totală.

Avantajele panourilor solare nepresurizate


Un sistem de panouri solare nepresurizate are avantajul că nu este legat de conectarea la curentul electric, având o funcționare autonomă.

Din punct de vedere constructiv este un produs extrem de simplu, de aceea nici nu se strică prea repede și nici nu are nevoie de cine știe ce întreținere specială.

Dacă o să intrați pe net, pe diversele site-uri ce comercializează asemenea tip de panouri solare, o să vedeți că sunt ieftine și chiar merită luate, deoarece încălzirea apei menajere se face simplu, direct în boiler, fără să fie nevoie de achizitionarea vreunui schimbător de căldură.

Montajul lor nu necesită a avea calificări înalte, fiind suficient să respecți indicațiile producătorului.

Orice instalator îl poate monta, dar se poate ca și cumpărătorul să facă această operațiune de unul singur sau, cel mai bine, ajutat de o rudă sau un amic, pentru a termina mai repede această fază preliminară punerii sistemului de producere a apei calde menajere cu ajutorul energiei solare.

Întreținerea tuburilor nu e mare filosofie și se face doar în sensul de a le curăța de calcar sau de diverse alte săruri și impurități ce au fost prezente în apa de alimentare.

Nu ocupă loc mult în curte, mai precis nu ocupă deloc, deoarece se montează doar pe acoperiș, la o înălțime de 4 - 5 metri. 

Cu cât înălțimea e mai mare și presiune apei crește, dacă ar fi ca să ne referim la diferența dintre un panou solar nepresurizat și cel mai înalt echipament consumator pe care îl deservește.

Pentru că nu folosește antigeluri, el se poate folosi, din păcate, doar pe timp călduros și însorit (primăvara târziu, vara, toamna devreme). 

Posesorii trebuie să fie atenți și să golească apa din boiler pe timp răcoros, pentru că iarna, în timpul înghețului, aceasta ar putea să înghețe și să deterioreze sistemul.




Panourile solare nepresurizate reprezintă o bună investiție, deoarece nu poluează, prelungesc viata sistemului de încălzire din locuință, nu consumă combustibili, necesită costuri minime de instalare și întreținere, au o garanție mare în timp, iar investiția se amortizează rapid, pentru că se reduce substanțial factura de gaze.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Cateva cuvinte din partea dvs., referitoare la postarea de mai sus, imi vor face o reala placere!

Mărire buze: Intervenții de chirurgie plastică populare la Perfect Touch

Fie că suntem conștiente sau nu, buzele reprezintă un element definitoriu al frumuseții feminine. Odată cu trecerea anilor tot mai multe fem...